Copilărie, prin puritatea ei, devine un cuvânt dulce pe buzele multora dintre noi. Însă, nu toate cazurile sunt la fel de colorate. Uneori, copilăria a fost prea gri, prea stresantă sau chiar inexistentă.
În timpul primilor ani din viață, tot ce ar trebui să simtă un copil este iubire, fericire și protecție. Însă, sursele traumelor din copilărie sunt adesea asociate cu abuzurile, maltratarea sau neglijarea celor mici.
În funcție de natura evenimentelor, dar și a sprijinului primit de la cei din jur sau de la specialiști, acestea pot fi depășite.
Studiile au demonstrat că flexibilitatea psihologică a persoanei, suportul social sau cel familial, scăderea comportamentului evitant, dar și trăsăturile pozitive de personalitate, precum sunt sociabilitatea, curiozitatea, deschiderea sunt doar câțiva factori protectori în raport cu simptomele stresului post-traumatic sau depresiei.
Educația primită, în special în primii șapte ani de viață, precum și experiențele pe care le-am acumulat de-a lungul vieții, ne ajută să înțelegem care este poziția noastră corelată cu evenimentele actuale prin care trecem.
Traumele din copilărie pot fi subtile, încât să ne lase impresia că nu am trăit așa ceva niciodată, sau evidente. Majoritatea dintre ele se regăsesc în evenimente precum:
După cum am spus, traumele pot fi și subtile. De la evenimente și situații pe care probabil nu ni le mai aducem aminte, până la vorbe răutăcioase primite din partea oamenilor din jurul nostru, fiecare eveniment prin care trecem are un impact asupra sănătății noastre mintale.
Cu toate acestea, trauma este percepută în mod diferit de fiecare dintre noi, în funcție de experiențele și greutățile prin care am trecut, dar și filtrul emoțional și psihologic cu care am privit situația ca atare.
Evenimentele din copilărie, mai ales cele negative, își lasă amprenta asupra noastră de-a lungul vieții. Cei ce au suferit în copilărie, astăzi pot dezvolta probleme de sănătate, incluzând:
În cazul în care lipsește ajutorul specializat, traumele din copilărie pot avea un impact major asupra convingerilor personale, dar și asupra relațiilor dintre adulți. Cei ce au trecut prin acestea pot crede că nu sunt capabili de a oferi sau de a primi afecțiune și sprijin. Atitudinea, fie ea conștientă sau inconștientă, afectează relațiile pe care aceste persoane le pot construi cu cei din jurul lor.
Printre simptomele și manifestările clare a acestor traume se numără:
Problemele prin care am trecut de-a lungul copilăriei sunt un subiect sensibil, dar asta nu înseamnă că nu putem cere ajutor. Un terapeut te poate ajuta să depășești această etapă și să-ți redobândești viața pe care ți-o dorești.
Sunt aici să te susțin.
Aștept mesajul tău.>