De ce ne simțim inconfortabil atunci când suntem apreciați

Modul în care primim complimentele este influențat de experiențele noastre, de educație și de imaginea pe care am construit-o despre propria persoană.

Pentru unii oameni, aprecierea intră în conflict cu ceea ce cred deja despre ei înșiși. Dacă te-ai obișnuit să te percepi ca fiind „mai puțin bun”, „insuficient” sau permanent în urmă față de ceilalți, un compliment poate părea greu de crezut.

În loc să îl integrezi, apare tendința de a-l respinge: „Spune asta doar ca să fie drăguț” sau „Dacă m-ar cunoaște cu adevărat, nu ar mai spune asta”.

Mesajele primite în copilărie

Relația cu aprecierea începe să se formeze devreme.

În unele familii, modestia este valorizată atât de mult încât recunoașterea propriilor calități poate ajunge să fie asociată cu aroganța. Copilul învață că este mai bine să nu vorbească despre ceea ce face bine și să nu atragă prea mult atenția asupra reușitelor sale.

În alte situații, aprecierea poate fi rară sau condiționată de performanță. Dacă laudele apar doar atunci când copilul obține rezultate foarte bune, acesta poate ajunge să creadă că valoarea sa depinde permanent de ceea ce reușește.

Ca adult, poate deveni dificil să accepte o apreciere pur și simplu pentru ceea ce este, fără să simtă că trebuie să o demonstreze sau să o merite printr-un efort suplimentar.

Modestie sau diminuarea propriei valori?

A fi modest nu înseamnă să negi ceea ce faci bine.

Există o diferență importantă între a nu te considera superior celorlalți și a refuza constant să îți recunoști propriile merite.

De exemplu, atunci când cineva îți spune că ai realizat foarte bine un proiect, poți răspunde simplu: „Mulțumesc, am muncit mult la el”. Acest răspuns nu este lipsit de modestie. Este o recunoaștere realistă a efortului depus.

În schimb, dacă răspunsul este mereu „Nu am făcut nimic special”, ajungi să invalidezi inclusiv experiențele pozitive care ar putea contribui la construirea unei imagini de sine mai echilibrate.

De ce ne este mai ușor să vedem defectele decât calitățile

Mintea noastră are tendința de a acorda o atenție mai mare experiențelor negative. O greșeală poate rămâne în memorie mult timp, în timp ce mai multe reușite sunt uitate rapid.

Dacă acest mecanism este însoțit și de autocritică, apare un dezechilibru: fiecare greșeală devine o dovadă că „nu suntem suficient de buni”, iar reușitele sunt explicate prin noroc, context sau ajutorul altora.

În timp, propria imagine ajunge să fie construită mai ales din lucrurile pe care credem că trebuie să le îmbunătățim și prea puțin din ceea ce facem deja bine.

Cum arată dificultatea de a primi complimente

Poate apărea în forme foarte diferite:

Uneori, nici măcar nu este nevoie ca aprecierea să vină din exterior. Aceeași dificultate apare și atunci când încercăm să spunem despre noi înșine: „Sunt bun la asta”, „Am făcut o treabă bună” sau „Îmi place o anumită calitate la mine”.

Cum putem învăța să primim aprecierea

1. Începe cu un simplu „mulțumesc”

Nu trebuie să găsești imediat o explicație sau să reduci importanța complimentului. Uneori, cel mai sănătos răspuns este pur și simplu: „Mulțumesc”.

2. Observă impulsul de a te diminua

Atunci când ești apreciat, observă primul gând care apare. Simți nevoia să contrazici persoana? Să explici că nu ai făcut mare lucru?

Simpla conștientizare a acestui reflex poate fi un prim pas important.

3. Recunoaște efortul, nu doar rezultatul

Poate fi mai ușor să începi prin a recunoaște ceea ce ai făcut concret: „Am muncit pentru acest rezultat”, „M-am pregătit”, „Am avut curaj să încerc”.

Astfel, aprecierea devine mai ușor de integrat.

4. Fă loc și calităților în imaginea ta despre tine

O imagine de sine realistă nu înseamnă să vezi doar lucrurile pozitive. Înseamnă să poți recunoaște atât dificultățile, cât și resursele personale.

Poți avea lucruri de îmbunătățit și, în același timp, numeroase calități.

Rolul psihoterapiei

Atunci când dificultatea de a primi aprecierea este legată de o imagine de sine fragilă, de autocritică intensă sau de experiențe mai vechi de respingere și invalidare, psihoterapia poate ajuta la înțelegerea acestor mecanisme.

În procesul terapeutic, persoana poate explora de unde vine nevoia de a-și diminua valoarea și poate construi treptat o perspectivă mai realistă și mai echilibrată asupra propriei persoane.

A accepta un compliment nu înseamnă să devii arogant și nici să crezi că nu mai ai nimic de îmbunătățit. Înseamnă să poți primi aprecierea fără să simți că trebuie să o respingi.

Capacitatea de a ne recunoaște propriile calități face parte dintr-o relație sănătoasă cu noi înșine. Putem fi conștienți de limitele noastre fără să ne negăm resursele și putem accepta că anumite reușite sunt rezultatul propriului efort.

Uneori, un simplu „mulțumesc” este mai mult decât o formulă de politețe. Este o mică permisiune pe care ne-o oferim de a accepta că și lucrurile bune pe care ceilalți le văd în noi pot fi adevărate.