Efectele traumei psihice

Cabinet Psiholog Bucuresti Manuela Varzaru

În urma trăirii unor evenimente traumatice (ex: abuzuri, decese), unii oameni pot dezvolta unele reacții ce nu trebuie neapărat să se concretizeze și în tulburarea de stres posttraumatic, aceasta din urmă fiind forma clinică de manifestare a traumei.

Majoritatea persoanelor dețin resurse psihice prin care reușesc să facă față la evenimentul respectiv fără a dezvolta tulburări, însă acest lucru nu înseamnă că nu au fost afectați. De cele mai multe ori, oamenii dezvoltă altfel de manifestări care aparent nu au nici o legătură cu trauma (exemplu: concentrarea exclusivă pe muncă în detrimentul vieții de familie, alegerea unor parteneri de viață abuzatori) și care au consecințe negative în viața cotidiană și asupra stării de bine personale.

În cazul copiilor situația este diferită, de regulă ei nu povestesc, iar manifestările comportamentale după eveniment par să dispară foarte repede. Adulții pot interpreta acest lucru ca o dovadă a faptului că „și-au revenit”. Monitorizarea este cuvântul cheie în aceste situații, datoria adulților este de a le oferi sprijin și disponibilitatea afectivă de a procesa evenimentul conform varstei (un copil operat poate să se joace „de-a doctorul” și să opereze el însuși jucăriile, un copil implicat într-un accident de mașină poate să se joace numai cu mașinuțe).
Este important ca cei care au trecut prin diverse evenimente traumatice, și care simt că ceva este nepotrivit cu ei sau cu viața lor, să apeleze la ajutor de specialitate.

Distribuie!

Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Linkedin
Share on Pinterest

Sunt aici să te susțin.
Aștept mesajul tău.

Distribuie contactul

Contact